Manipularea noastră cea de toate zilele

Mă tot uit de câtăva vreme cum sunt oamenii dați de la umbră la soare cu tot felul de povești ieftine și mă enervez, deși în general sunt o persoana pașnică, atunci când văd ce tehnici de manipulare sunt folosite de către anumite persoane, care vor rămâne nenumite, dar pe care le cunoaștem cu toții.

Având în vedere acest fapt, m-am gândit că aș putea să vă împărtășesc câteva idei despre cum pot fi oamenii manipulați în masă, fără să se prindă. Așa încât, data viitoare când vă mai întâlniți cu tehnicile astea să puteți să le recunoașteți și să nu vă mai lăsați influențați, sau cel puțin să puteți face o alegere în cunoștință de cauză.

De-acum știm cu toții că povestea cu “covrigul” a fost exact asta, o poveste, și că majoritatea covârșitoare a lucrurilor care ni s-au spus au fost niște gogorițe care în unele cazuri, din păcate, au dus la mari și multe tragedii. Acum au apărut o grămadă de dovezi care dezvăluie marea minciună cu “virusul necunoscut”.

Sunt conștientă de faptul că există persoane care încă mai cred “povestea” oficială, și care poate mă vor blama pentru ce spun, dar am încredere că, în timp, vor descoperi suficiente informații cu ajutorul cărora să vadă adevărul.

Manipularea există de când lumea, dar nu suntem aici ca să facem o istorie a spălării creierului oamenilor, ci ca să vă fac atenți la lucruri care se întâmplă în jurul nostru tot timpul în mainstream media, adică la televizor în principal, în ziare, la radio și chiar și la ziariștii independenți. Le mai gasim, din plin, în toată clasa politică și la liderii de opinie, care și ei își doresc să ne influențeze, fiecare după scopul și interesul propriu. Unii dintre cei menționați, foarte rari, sunt bine intenționați, dar, așa cum știm, câteodată drumul spre iad e pavat cu bune intenții.

Așadar, să trecem la lucrurile serioase.

Există niște întrebări la care, atunci când răspundem, dăm niște informații despre structura gândirii noastre, celui care le pune fără să știm măcar ce facem. O să vorbim despre fiecare în parte și o să vedem cum se transformă ele în tehnici de manipulare în masă.

Să le luam pe rând. Și ca să le dăm și un nume, o să le spunem “întrebări capcană”.

Va să zică:

Întrebarea capcană #1

Ce e important pentru tine despre “X”?

Întrebarea poate fi formulată și “Ce e important pentru tine la “X”?

Și o să fii întrebat, probabil, de mai multe ori consecutiv. De fiecare dată când dai un răspuns, îi furnizezi celui care te întreabă o unealtă din ce în ce mai bună cu care să îți sape în minte. Și la un moment dat, ajunge la motivația cea mai profundă a cuiva, iar de-acolo…, restul e istorie. Adică ajunge la valorile tale personale.

Ce sunt valorile personale? Sunt standardele care ne folosesc drept principii călăuzitoare în viață. Deci, persoana care află informațiile astea de la tine poate să îți influențeze comportamentul la nivel profund pentru că știe exact cum gândești, ce te motivează în viață, ce te face fericit sau nefericit și până unde ești dispus să accepți lucruri fără să te revolți, chiar dacă nu-ți convine ce se întâmplă.

Dacă este un manipulator cu oarecare talent o să “discute” cu tine și despre “ce ai putea să faci, dar nu faci, și de ce?”. Dacă vreți un exemplu, răspunsul ar putea fi: “aș putea să trec pe roșu când nu vine nimeni din lateral, dar e împotriva legii”. Concluzia este că omul respectă legea.

Dar, urmează o nouă întrebare care dă o informație extrem de prețioasă: “În ce condiții ai trece pe roșu oricum?”. Răspuns: “dacă aș avea un membru al familiei grav bolnav și care ar trebui dus de urgență la spital”. Concluzia: o situație de criză în care e implicată familia.

Și-aici am ajuns la valoarea personală despre care spuneam la început: FAMILIA. Mult mai importantă decât orice regulă pentru persoana cu pricina. Ar fi dispusă să încalce legea atunci când un membru al familiei sale se află într-un moment de criză.

Ai aflat lucruri foarte serioase, din trei întrebări”, despre persoana cu care ai stat de vorbă, așa “ca să-ți treacă de plictiseală” fără să ai nevoie de niciun acord al său pentru că sunt informații pe care ți le-a dat de bună voie și nesilită de nimeni fără să se prindă ce informații, vitale câteodată, îți dă.

Cum se transformă asta într-o tehnică de manipulare în masă? Simplu. Dacă știi un pic de istorie și ai ceva cultură, e de presupus că știi care sunt, în general, valorile poporului român. Și-atunci n-ai de făcut decât să le distrugi una câte una. Nu le înșir aici și nici nu mai spun cum au fost ele distruse pentru că știm prea bine ce s-a întâmplat în ultimele trei decenii și mai bine. În loc de valorile strămoșilor noștri avem astăzi puse la rang înalt hoția, minciuna, servilismul, umilința, depravarea și alte “beneficii” ale așa-zisei democrații.

Dar să trecem mai departe la:

Întrebarea capcană #2

Urmatoarea întrebare e chiar mai perfidă decât prima:

Ce nu mai este adevărat pentru tine, dar obișnuia să fie?

Întrebarea sună un pic nefiresc și este pusă în felul ăsta cu un scop.

Creierul este o mașinărie de dat răspunsuri la întrebări. Când vorbiți cu cineva și îi puneți o întrebare, creierul lui nu se poate abține să nu răspundă la întrebarea care i-a fost adresată. Chiar dacă nu vă răspunde cu voce tare, în mintea lui răspunsul există deja. În momentul în care întrebarea are o construcție cumva ciudată, creierul intră într-o ușoară transă ca să înțeleagă la ce întrebare i se cere să răspundă și-atunci totul e posibil, pentru că mintea se oprește un moment, iar în momentul ăla i se poate sugera orice și acel orice este acceptat fără rezistență și sugestia se duce direct în subconștient și începe să acționeze de-acolo.

Când întâlniți pe cineva care vă pune întrebarea asta, și nu este o persoană care știți că vrea să vă ajute, fugiți pentru că e o persoană periculoasă. E valabil și pentru persoanele care numai afirma așa ceva.

Asta este o întrebare cu care începe schimbarea unei credințe interioare și a valorilor despre care vorbeam mai sus.

Dacă aveți o credință limitativă și cineva vrea să vă ajute să scăpați de ea și s-o înlocuiți cu una care vă schimba viața în bine atunci mergeți înainte, dar dacă persoana aia nu este cineva la care ați mers să cereți ajutor atunci fugiți fără să vă uitați înapoi pentru că nimic bun nu urmează.

E ca povestea cu bisturiul. El poate fi folosit să va ajute să scăpați de o boală gravă sau cineva poate să-l folosească să vă ia gâtul. E același bisturiu.

Poate vi se pare exagerată metafora, dar e musai să știți că rezultatul final după ce vi se pune această întrebare poate fi devastator pe plan emoțional, social, relațional și la ce vă mai puteți gândi.

Procesul care începe cu această întrebare vă poate schimba valorile, reperele după care trăiți și să vă schimbe direcția în așa fel încât să nu mai știți cine sunteți. Vă poate afecta grav la nivelul identității.

Si ca să vă dau un exemplu despre cum poate fi transformată această întrebare intr-o armă de manipulare în masă, mi-aduc aminte ca am văzut un filmuleț cu un personaj, important de altfel, pe care multă lume nici nu îl ia în seamă pentru că ceea ce susține sunt niște aberații atât de mari că te uiți la el și îi plângi de milă. Deocamdată.

El spune cu pasiune chiar, că asta cu sufletul și cu liberul arbitru nu mai sunt adevărate în lumea “modernă”. Astea au fost adevărate pe vremea bunicii. Acum nu mai sunt. Și dacă nu preiei povestea încep să-ți pună tot felul de etichete, care mai de care mai oribilă, până când ești marginalizat și chiar eliminat din societate. Vă aduc aminte doar de povestea cu oamenii care au refuzat să se injecteze cu serul vieții, și care erau considerați teroriști care trebuie arestați.

Deci, când vi se spune că ceea ce credeți voi este de domeniul trecutului și că nu mai este valabil astăzi, continuați să vă păstrați credința și valorile pentru că cine vă spune diferit, are intenții ascunse și care, mai mult decât probabil nu sunt în interesul vostru ci în al persoanei care v-o spune. Și păstrați-vă valorile indiferent de cum vă vor numi și cât vor râde, pentru că ați primit valorile alea de la părinți și bunici și chiar de la scoală, cei care nu mai sunteți așa de tineri, pe vremea când școala era școală. Va mai rog încă o dată, când întâlniți un “inteligent” din ăsta, care știe el mai bine, FUGIȚI.

Mergem mai departe:

Întrebarea capcană #3

Cum ar fi să…?

De ce e asta o întrebare capcană, o să mă întrebați, pentru că asta indică o situație imaginară în prima ei parte, “cum ar fi…?”. Vă explic imediat și cu ocazia asta o să înțelegeți de ce le-am denumit întrebări capcană.

Și din nou avem aici o unealtă cu două tăișuri. Dar s-o luăm cu începutul.

Deși se referă la o situație ipotetică, o să observați că după acel “să” urmează, în cazul manipulării, TOTDEAUNA o comandă, un ordin. Hai să luăm un exemplu: “Cum ar fi să te duci la piață?”.

Sigur, asta este un exemplu benign în care nimeni nu produce nimănui nici un rău major. În cel mai rău caz poți să produci interlocutorului un disconfort în caz că nu are chef să se ducă la piață.

Dar gândiți-vă că după “să” poate să urmeze orice comandă, și pentru faptul că întrebarea pare că prezintă o situație ipotetică nu obține o reacție vehementă din partea celui căruia i se adresează, dar capcana e tot subconștientul pentru că atunci când întrebi “cum ar fi…?” este echivalent cu “hai să ne imaginăm…” și ca să poată să-și imagineze, cel căruia i-a fost adresată întrebarea se interiorizează, ca mintea lui să poată să dea sens cererii celui care îl manipulează, și, așa cum am văzut și mai devreme, intră într-o ușoară transă, care îi permite celui care pune întrebarea, accesul direct la subconștientul lui.

Spuneam că este o armă cu doua tăișuri. De ce? Pentru că ordinul inclus în întrebare poate să fie unul bun, pozitiv din toate punctele de vedere. Un exemplu ar fi: “Cum ar fi să te îndrăgostești de viață și să trăiești așa cum îți dorești?”

Întrebarea asta vine cu câteva variante din care o să vă prezint numai una și vă provoc pe voi să găsiți altele așa, ca un exercițiu al minții în care să găsiți în câte moduri vă puteți exprima ca să transmiteți o comandă care să nu fie detectată ca atare.

Întrebarea capcană #4

Dacă ar fi să…?

Întrebarea asta este periculoasă pentru că dă iluzia opțiunii, a alegerii. Fals.

Cred că cel mai bine ar fi să vă dau un exemplu: “Dacă ar fi să mă placi, crezi că ai putea să simți nevoia să acționezi în direcția asta?

Forma în care este construită, dă impresia că ai de ales, că este decizia ta, când de fapt, în exemplul ăsta sunt chiar trei comenzi (mă placi, simți nevoia, acționezi în direcția asta), într-o întrebare destul de scurtă pentru intenția pe care o conține, aceea de a avea cât mai multe comenzi în cât mai puține cuvinte.

E foarte posibil, pentru cei care nu sunt familiarizați cu aceste jocuri de cuvinte ca acest articol să fie, poate șocant, dar țineți cont, că scopul final este să deveniți atenți atât la cuvintele care vă sunt adresate direct cât și la cele pe care le auziți în jurul vostru sau în spațiul public și să vă protejați de cei care au intenții nu prea benefice pentru voi, indiferent cine sunt aceștia.

Așa că, ochii mari și mai ales urechile pâlnie. Succes!