Cine decide pentru tine?

Am cunoscut la un moment dat o doamnă între două vârste care îmi povestea despre cum e să fii prizonieră de mai bine de douăzeci de ani într-un mariaj cu un bărbat care o abuzează constant verbal, emoțional și câteodată și fizic.

După vreo doi ani ne-am reîntâlnit într-un mall și am mers împreună la o cafea și la un pahar de vorbă între fete. Mi-a spus aceeași poveste despre cum este abuzată zilnic de către același bărbat cu care stă de o viață de om.

Am întrebat-o cu toată sinceritatea, “de ce mai stai cu el?”

Răspunsul pe care îl aud în majoritatea cazurilor, l-am primit și de la ea, “păi, n-am încotro”.

I-am spus atunci că poate să decidă să plece de lângă el și să înceapă o viață nouă stând dreaptă și demnă, fără să fie umilită în fiecare zi doar pentru distracția unui bărbat pe care, pe vremea când eu eram doar o puștoaică, mama și prietenele ei l-ar fi taxat drept mitocan. Pe vremea când ipocrizia nu era o calitate și nu se inventase încă limbajul corect din punct de vedere politic.

Să ne întoarcem însă, la decizii.

Fiecare zi pe care o trăim este plina de decizii mici de care nici nu ne dăm seama, care nu ne influențează viața major și care par că “trebuie” făcute, și acel “păi, n-am încotro” devine un stereotip pe care îl aplicăm apoi în orice situație.

Ca să fie mai clar, să luam niște exemple. Te trezești dimineața, și DECIZI să te dai jos din pat, DECIZI să te duci la baie ca să faci pipi și alte alea, DECIZI că te speli pe dinți, DECIZI că-ți faci duș și așa mai departe. Nu ești convins încă? Gândește-te la alternativă! Cum ar fi dacă nu te-ai da jos din pat și nu te-ai duce la baie? Și asta e numai pentru prima jumătate de oră dintr-o zi…

Există un singur lucru care ne împinge să facem o acțiune sau alta în viață. Emoțiile, modul în care ne simțim adică. Și ele sunt de două feluri. Unele de care fugim pentru că nu ne plac și altele către care ne îndreptăm și vrem să avem mai multe pentru că ne fac plăcere. Așa că dacă vrem să reducem lucrurile la esență, totul se bazează pe plăcere sau neplăcere.

Dacă aveți impresia că luați decizii logice e timpul să ne uităm un pic mai profund la lucruri.

Majoritatea dintre noi au o slujbă care produce bani, bani care ne permit să supraviețuim mai bine sau mai puțin bine și mergem la slujbă între 20 și 40 de ani, după care ieșim la pensie și ne bucurăm de rodul muncii noastre, mai mult sau mai puțin, fără să mai muncim.

De ce facem asta?

“N-avem încotro”, parcă și aud răspunsurile.

Sigur că ai încotro, dar alternativa ți se pare de coșmar.

Hai să vedem care ar fi alternativa? Să nu ai o slujbă, în ziua de azi, înseamnă, de obicei, să nu poți plăti pentru nimic. Sigur, ești complet liber de sistem, dar ești chel de bani. Asta la ce duce? La foame și la lipsă de adăpost, lucruri esențiale dacă vrei să rămâi in viață. Asta înseamnă că dacă n-ai o slujbă, ajungi boschetar cu mațele chiorăind de foame mai tot timpul și ajungi să cauți prin gunoaie după ceva comestibil care altuia nu i-a plăcut, sau care era prea sătul ca să înghită restul, pe care-l aruncă la coș.

Undeva în mintea noastră, scenariul ăsta rulează într-un colț de creier tot timpul, la nivel subconștient și “TEAMA” că acest scenariu ar putea deveni realitatea ta zilnică te împinge să te ridici din pat dimineața, să faci toate lucrurile alea care înseamnă rutina ta zilnică și să te duci la slujbă creându-ți impresia că n-ai încotro. Ai încotro numai că alternativa te sperie de-ți sare cămașa de pe tine, și uite-așa te duci cuminte la o slujbă pe care, de cele mai multe ori, o detești, dar neplăcerea de a te duce la serviciu este mai mică decât frica de a ajunge boschetar.

Sa ne întoarcem la cunoștința mea, care era abuzată de soț și care totuși rămăsese alături de el.

N-am întrebat-o niciodată care era alternativa în mintea ei, la situația în care se afla, ce credea ea că s-ar fi întâmplat dacă se despărțea de bărbatul acela, dar cu siguranță alternativa o speria mult mai tare decât umilințele pe care le îndura zilnic. Și uneori teama aia se numește “frica de necunoscut”, care ne sperie pe toti ca naiba uneori, și care ne ține pe loc într-o zonă de confort care, uneori n-are nimic de-a face cu confortul.

Spuneam mai devreme că sunt doar două lucruri care ne pun în mișcare și care ne motivează să facem sau nu ceva. Plăcerea și neplăcerea. Plăcerea și disconfortul. Oamenii se motivează diferit în funcție de context. Unii se motivează fugind de ceva care le crează disconfort, iar alții îndreptându-se către ceva care le face plăcere.

Adevarul e că le folosim pe amândouă pentru fiecare decizie, și important e pe care o folosim mai întâi.

Fug de ceva ce-mi displace mai întâi și pe urmă mă îndrept către ceva ce-mi face plăcere, sau mă duc spre ceva ce-mi face plăcere mai întâi și fug de o neplăcere pe urmă. Când iei o decizie, fii atent la ce simți, nu gândi. Mintea conștientă nu face decât să aducă argumente logice la decizia pe care ai luat-o deja la nivel emoțional. Concentrează-te la ce e mai important pentru tine în situația aia, frica sau schimbarea?

Bunul nostru prieten al tuturor, Tony Robbins, spune că “oamenii nu se schimbă decât atunci când suferința de a rămâne pe loc este mai mare decât teama de schimbare”.

Dacă aplicăm asta la modul în care luăm deciziile importante, care ne afectează viața și calitatea ei, atunci știm de ce unii oameni aleg să trăiască o viață mizerabilă în loc să decidă să schimbe ceva, dar asta nu înseamnă că eu personal înțeleg. Pe de altă parte nu e treaba mea să înțeleg.

Fiecare dintre noi este creatorul propriei realități prin deciziile pe care le ia. Dacă ceva nu-mi place la viața mea, decid să schimb ceva și o să văd ce se întâmplă. De cele mai multe ori, frica aia care ne ține pe loc este produsul unor scenarii pe care ni le facem în minte și care n-au nici în clin nici în mânecă cu ce se poate întâmpla de fapt.

Dacă renunți la o slujbă pe care o detești, se poate întâmpla ca mintea ta să producă idei care să te ducă spre o inovație sau să găsească soluții care să schimbe complet modul în care arată lumea sau cel puțin viața ta, și asta n-are nimic de-a face cu a fi boschetar ci dimpotrivă.

Nu spun să-ți dai demisia mâine de la serviciu, ci spun că scenariul care te ține pe loc e doar un scenariu. Frica pe care o generează scenariul cu pricina e doar o iluzie care îți crează realitatea pe care o trăiești și că dacă ai alege un alt scenariu care lasă frica într-un colț de stradă pe care decizi să nu circuli, viața ta se poate schimba într-un mod la care acum nici nu visezi.

Există doar câteva întrebări pe care eu mi le pun când decid o schimbare majoră în viața mea. Mă întreb dacă moare cineva dacă iau decizia respectivă. E cineva rănit fizic? Mor eu? Poate decizia aia să-mi afecteze integritatea corporală? Dacă răspunsul e NU, la toate întrebările atunci decid că pot să fac ce mi-am propus, pentru că orice altceva se poate drege.

Atenție însă, aici e o șmecherie, pentru că atunci când decid să fac ceva ÎMI ASUM TOATE CONSECINȚELE și nu mă plâng dacă lucrurile nu merg așa cum mi-am imaginat, ci schimb lucrurile tot luând decizii, până când realitatea se suprapune peste imaginea pe care am avut-o în minte atunci când am decis că schimb modul în care îmi trăiesc viața! Și asta e tot o chestie de decizie.

Tu ce decizie iei ACUM ca să schimbi în bine realitatea pe care o creezi și o trăiești în fiecare zi?